Poate ati obeservat ca nu prea fac foto in aer liber. Raspunsul este simplu. De multe ori vremea ne joaca feste, soarele este sus, este cald si umbrele nasurilor si arcadelor devin inestetice, sau poate sunt nori si lumina este moale, prea lipsita de caracter, sau poate sunt 37 de grade Celsius, sau poate doar 5, sau poate ploua, sau poate sunt prea multi gura casca si mirii nu se simt in largul lor.
Cele mai multe nunti au loc in lunile iunie – august, cand temperaturile ridicate fac ca sedinta de portret in parc sa fie un calvar. Mirii vor transpira abundent si dupa 10 minute de stat in soare, sau chiar si la umbra, le va trece orice pofta de foto. Totul va deveni o chestiune de „trebuie s-o facem si p’asta”. Este mult mai convenabil sa se lucreze in interior, in aer conditionat, unde mireasa si mirele se vor simiti bine si vor avea chef sa pozeze.
De aceea prefer sa trag undeva in restaurant, sau in alta locatie mai intima, sedinta de portrete formale. Prefer sa am totul sub control cand este vorba de acest set important de poze si sa folosesc luminile de studio care nu dau gres niciodata. Bineinteles ca trag si in aer liber cateva cadre, daca se iveste vreo ocazie, daca apare vreun subiect interesant, dar nu ma bazez niciodata pe asta. La fiecare nunta imi gasesc timp sa experimentez ceva nou. Dar asta numai dupa ce stiu ca am deja un set de poze asigurat.
Priviti portretul miresei de mai sus. Ar fi fost foarte greu de realizat o astfel de imagine in aer liber. Mireasa respectiva a fost absolut incantata de acest portret. Fara blitzurile de studio nu ar fi avut parte de asa ceva. Ar fi avut parte probabil de o poza decenta in Cismigiu cum mai au si alte mii de mirese in stilul foto la minut. Prefer stilul glamour. www.claudiufotografnunta.ro.